Graham Iancu

Nu există vreun spital din țara noastră care să nu aibă vizavi un magazin, care să suplinească ultimele nevoi și dorințe ale bolnavilor aflați între două lumi, lumea ”a trata” și lumea ”a tăia”.

Magazinul ”ultima dorință a bolnavului” de pe strada Clinicilor din Cluj, este un fel de micro-market, are ce vrei și ce nu vrei: unghiere, cărți de joc, țigări, spirt sanitar, pampers sau iaurturi. Cu totul surprinzător la acel magazin a fost că vindeau inclusiv niște tricoloruri micuțe, negre de praf și jeg din comerț. Un tricolor din acela micuț îi lipsește unui bolnav în spital. Omul este întins pe patul de operație, anesteziat parțial, cu burta deschisă, înconjurat de medici cu măști, din tavan cade o lumină puternică ca acelea din OZN, când te răpesc extratereștri, dar bolnavul ține tricolorul în mână, flutură din el, că face bine la operație. Când se trezește din operație, din două una: ori are tricolorul dezinfectat pe noptieră, ori în fața casei este arborat unicolorul negru.

Apropo de negru, care nu este o culoare, de fapt. Și nu trebuie să fim macabri, îi lăsăm pe alții. De când s-a apucat Israelul de bombardat în Liban, atâtea turbane negre ale clericilor Hezbollah am văzut la televizor, încât te gândești că se ecranizează în serial ”Năzdrăvăniile lui Nastratin Raketogea”.

Celălalt lucru bizar care se vede la televizor, în afară de bărboși furioși, este ministrul apărării din Israel, numit culmea, Galant, care tot explică pe cine a mai bombardat și cui vrea să îi facă felul, ca la mâncare. Omule, nu ești galant când bombardezi în Gaza sau forțele ONU din Liban, nici elegant, nici nimic. Nu este nimic elegant când mor oameni aiurea. Dar…nu știm noi, ce promisiuni a facut Galant lui Beniamin Netanyahu, care la rândul lui, a promis israelienilor că îi aduce acasă pe ostaticii luați anul trecut de către Hamas.

Apropo de promisiuni. Începe campania electorală, iar în campanii, politicienii fac promisiuni deșarte cu creșterea calității vieții, dar niciodată promisiunile politicienilor nu se împlinesc. Cu excepția unora.

Politicienii teroriști arabi, sunt singurii care promit ceva, dar se și țin de cuvânt: creșterea calității morții.  ”Dacă ne urmezi în visul nostru de a izgoni pe sioniști din Palestina, îți garantăm că îți va crește calitatea morții în Israel. Doar cu noi, poți să mori de dronă, călcat de tanc, îți trage tancul în casă, îți vine racheta în sufragerie, etc. În caz că nu ești mulțumit întru totul, îți poți lua viața în mâini, te poți auto-detona”. Arabilor din Gaza le crește calitatea vieții, dar după moarte. În loc să trăiască printre dărâmături, moloz și praf, o duc mai bine pe spuma poliuretanică de nor, în înaltul cerului. Tot în hainele acelea albe de sfinți din biserici, căci nu e o diferență între cei sfinții pictați și sfinții bombardați.

Vorbind despre visare, să știți că nu am fost pe masa de operație, și nici nuu vreau să fiu. Nu vreau tricolorul acela mic și murdar, să îl flutur, dar m-am gândit așa, uneori, dacă visezi când ești anesteziat, și anume ce visezi.

Mi-ar plăcea să știu ce visează oamenii, românii, în mod obișnuit, când nu sunt anesteziați, ca de obicei. Dar nu visele de curve, mașini, bani, ”căși” și nimicuri din acestea. Sau vise că se mântuiesc, că alea sunt vise induse, ca la o hipnoză. Vreau să știu visele lor treze.

Mi-ar place foarte mult să știu care este visarea colectivă a poporului, a nației, la ce năzuiește, la ce speră, la ce se gândește, la ce așteptări și la ce planuri de viitor are. Pun pariu că dacă întrebați pe vreun politician român, încleștat în lupta pentru un scaun călduț în Parlament, dacă are vise proprii, pentru noi, prin mandatar, nu vă poate răspunde. ”Dom’le, eu te votez nu ca să dormi în Parlament, ci să îmi spui cum visați voi pentru noi în Parlament, cum aduceți visul în practică, cum îl faceți real”.

Textul acesta trebuia să apară, așa cum îi spune titlul, în septembrie, când s-au împlinit 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu. Cel puțin acesta, a avut norocul să își permită să viseze pentru alții, care nu l-au plătit. A făcut-o gratis, pentru noi, pentru alții, pentru viitor, chiar dacă ulterior a trăit un coșmar viu.

Peste două săptămâni este turul doi de alegeri preziențiale în Barasabia, zisă și Republica Moldova, sau, vorba unui sirian, ”Moldova Sovietică”.

Sper din toată inima să câștige Maia Sandu, care, cu mulți alții, ne-a arătat și sper, să ne arate pe viitor, că visele unui popor nu se opresc la o graniță. Altfel și basarabenii vor gusta din amarul lui Graham Iancu.

Maria Amarova

Avram Iancu

Slimbioza cu gazda

Acum că se apropie începerea școlii, au dispărut din supermarketuri slipurile, colacele, prosoapele și au apărut ca la alba-neagra, caietele, creioanele și radierele. Parcă ne-a pedepsit Dumnezeu cu Apocalipsa Cunoașterii. Ia să ne mai îngrijim și de suflet, cum zic ortodocșii, că trupul destul l-am epilat și frecat cu loțiuni toată vara. De cum se apropie frigul, românii devin mai deștepți, li se umflă capul de la atâta școală, iar pe trup își cresc un lăstăriș de floci de arată precum strămoșul urangutan.

De-a lungul vieții oamenii trăiesc cu grija proviziilor, precum animalele pădurii, să agonisească și să rostogloească spre scorbură pâine, saltele, haine, mă rog, ca necuvântătoarele. Grija asta a aprovizionării durează până la un anumit moment, când cel în cauză așteaptă cu o lumânare în mână ca alții să îi facă pe plac. Din momentul morții, grija cu proviziile trec la rude și prieteni, care preiau ștafeta ultimelor lucruri de care are nevoie mortul, colaci, cruci, popă, ce mai, ca la mort. De parcă pe mort îl interesează în ce rit îl îngroapă, ce costum îi pune, mai ales, ce se servește la masă. Așteaptă mortul răbdător până îl pune în groapă, apoi îi salută pe moștenitori cu ”ne vedem la Înviere”.

Nu toți cei care sunt pe picior de plecare au prevederea necesară să nu îi lase pe cei de pe lumea asta încurcați și îngrijorați. Ați văzut ce orgoliu pe Joe Biden, să candideze a doua oară la președinția Statelor Unite, deși dimineața nu își găsește papucii de casă sau proteza pe noptieră. Poporul american îngrijorat că Biden se sfârșește în timpul mandatului, l-a cam forțat să se ducă la culcare mai devreme. Dacă nu îți cauți din timp loc de veci, pățești ca președintele Iranului, Ebrahim Raisi, pe care l-a chemat Allah la Dânsul, în timpul mandatului, să îi arate care este fața și care este spatele turbanului. S-a dus Avram la Domnul și i-a lăsat pe persani cu mâna în șliț, să mai strângă cureaua, că nu destul i-au strâns americanii de gât cu sancțiunile.

Un singur președinte a avut minte să se gândească bine ce o să facă în următorul mandat, nu să organizeze party cu popi, lumânări și tămâie. Acum doi ani, președintelui în exercițiu al Italiei, Sergio Mattarella, fost judecător la Curtea Constituțională și profesor universitar i s-a propus de către Parlamentul Italian un nou mandat de șapte ani. Așa e, în Italia, președintele este ales de către demnitari, dintre ei, nu de către plebei și pulime, ca la noi, tot dintre noi. Mattarella a spus că vrea timp de gândire, să se consulte cu doctorii, să știe dacă poate duce mandatul la îndeplinire ori ba. Dacă doctorii au spus că da, Sergiu a devenit președinte al Italiei, pe parafa lor, președintele cu cel mai lung mandat din istoria Italiei, adică din 2015 încoace.

Cel mai probabil, la noi, candidații la președinție ar trebui să se consulte cu psihologii și cu bucătarii. Niciunul dintre cei care se arată acum la orizontul alegerilor, cei cu oarecare șansă, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, nu dau semne că ar putea duce mandatul la îndeplinire.

Pe Nicolae Ciucă, așa bucălat cum e, pare că îl desparte nu un mititel, ci o îmbucătură de mic de un infarct. Sau pe Marcel Ciolacu. Hai, nu un mititel, dar o friptură în sânge tot e picătura ce a umplut amarul unui AVC. Ciolacu măcar e neprihănit, a fost om necăjit, a mâncat covrigi. Dar de când a pus mâna pe ciolacu, a băgat frate, să recupereze, inclusiv BAC-ul l-a dat, s-a făcut mare om la stat. Ciucă, e umflat de la fasolea cazonă și de la luptele cu kilogramele, lupte purtate, ca un apărător al patriei.

Acești doi candidați ar trebui să se consulte cu un nutriționist, adică bucătar, să le spună cât mai pot băga în ei ca să se bucure de un mandat întreg. Nu zic nimic de Șoșoacă, cea harponabilă, sau de George Simion de la AUR. Ba de Simion da. Simion ar trebui să se consulte cu poliția de la Serviciul Caziere, dacă prinde un mandat întreg, la ce ochi încercănați are. Parcă îl gonesc pe Simion poterele, ca pe hoții de cai, de nu doarme noaptea de grija României.

Ar trebui, de lege ferenda, ca viitorii candidați la Președinția României să dea examen de greutate, ca boxerii. Acel examen îl pot trece cu brio, cel psihologic, mai greu. Plus să facă o asigurare de viață, că dacă mor în timpul mandatului, să le vândă Statul casa, averile, să aibă bani de organizat noi alegeri.

Poate așa suntem noi, românii, umflați, buhăiți, speriați, iar când punem candidați la cârma țării, punem tot felul de neisprăviți, după chipiul și asemănarea noastră, catindați care nu intră în slimbioză cu neamul care i-a fătat.

Și nu uitați, când votați, sologanul acestor flămânzi de putere este ”molarul trupei trece prin stomac”.

Joe Binladen

© Charlie Hebdo

PS. Imaginea de mai sus nu are nicio legătură cu textul. Dar nici candidații la președinția României cu funcția în sine. Nu pentru că sunt grași. Ci pentru că sunt slabi. La minte.

Vina cea de taină

Știrea anului a fost a fost difuzată săptămâna trecută, cu procesul intentat de orașul Roma țării noastre, România. În caz că v-a scăpat, Roma a dat în judecată România ca să o oblige să își schimbe numele, pentru că are clădiri urâte, nefiind demnă să poarte numele Orașului Îndrăgostiților. Asta s-a întâmplat pentru că este ceva vreme de când ortodocșii nu mai au nicio treabă cu orașul Sfântului Petru, cu frumosul, pe vremea când a fost Consiliul de la Ikea. Știți cum a fost: cei din vest au zis că fac Ikea, biserici și clădiri frumoase, iar cei din est, că se descurcă singuri, fac case și mobilă din resturi de la construcții, din furăciuni. Așa a ajuns România, să arate ca după războiul civil din Iugoslavia, cu clădiri urâte, străzi așișderea, dar un război etern mental, care durează de când s-au retras romanii.

Știrea cu procesul era o glumă, dar am merita un astfel de proces. Am fost într-adevăr la Roma acum o lună, iar acum o săptămână la Bari. Când m-am întors din Italia în minunatul nostru municipiu, am realizat că Clujul are atâtea monumente câte are Capitala Eternă pe o singură stradă. Aveau la Roma de toate, pentru toți. Spre exemplu, din Piața Sfântul Petru începea un bulevard cu măslini în ghivece pe ambele părți. Dar atâția măslini, încât Iuda putea da probă olimpică la spânzurat. Ce să mai spui de înghețata italiană, de feluri de mâncare și de vinuri. Cred că dacă pe vremea lui Iisus era înghețată italiană, în mod sigur Iuda l-ar fi vândut pe o înghețată italiană la cornet.

Peste vară a fost și ”Schimbarea la față” la ortodocși, deși cei mai mulți, tot cu aceleași fețe umbă, cu fețe-fețe. În ziua cu pricina am trecut pe lângă Catedrală, se auzea sclujba în difuzoare, cum se auzeau difuzoarele în filme cu naziști și lagăre de concentrare, sârmă ghimpată, câini lupi și paznici kappo cu cizme. Nu se înțelege în filme ce spun naziștii la difuzoare, doar deținuții înțeleg și fac întocmai. Apropo de naziști. Aceia de la SS erau îmbrăcați elegant, de Hugo Boss, aveau chipiele alea mișto, supraînățate, cu cap de mort. Dacă aș fi trăit și văzut atunci un ofițer cu asemenea chipiu, ridicam din sprânceană, supraînălțat, ca și chipiul, fluieram admirativ dar tot spuneam că ”asta nu e a bună”.

De obicei lumea vede, dar nu reacționează, zicând că nu e treaba lor, sau mai rău, chiar crede în tot felul de tâmpenii.

Spre exemplu, la spusele IPS Teodosie. Atâtea tâmpenii a spus în ultima vreme prelatul încât nu mai stropește duminica lumea cu apă sfințită, ci cu apă smintită. A spus Teodosie, printre altele, că soții să nu ”se împreuneze” mai mult de două ori pe săptămână, restul timpului să se roage la Dumnezeu și să postească. Să iei sfaturi despre viața sexuală de la un călugăr, e absolut bizar.

Mai sunt unii dintre ortodocșii pravoslavnici care fac vreo 5 copii, iar apoi, după ce și-au chinuit nevasta precum Rusia chinuie Ucraina, zic ”așa a dat Domnul”. Dar ce, a venit vreun alt domn și a dat dânsul la, scuzați, buci? Nu, tu ai dat, că l-ai ascultat pe alde nebuni ca Teodosie și te-ai ”nevoit” cu familie mare în țară fără speranță. Poanta asta mi-a spus-o un cititor și prieten drag din București. Dar este și poantă cu Bucureștiul, se poate aplica României, spusă de marele comic italian Toto, în care numele Capitalei este compus din ”restul găurii”, dar pe italiană. Toto nu spune care, dar se subînțelege.

Nu știu cum a ajuns Teodosie așa față-înaltă, poate prin multă rugăciune noaptea, stat treaz și meditație. Dar cum a rezolvat treaba cu ”de două ori pe săptămână”? Simplu, cu cacao ”trei în unu”, cum vând acum la plic, era novicele călugăr prins la mijloc. Sau ultima bazaconie spusă de acesta cum că copiii cu boli psihice ”poartă păcatele părinților”. Ori se trage Teodosie din zona sugițevei și a făcut inhalații de pe Suceava de eșapament, ori vorbea despre dânsul și păcatele părinților săi. Aceia au păcătuit față de noi pentru că nu au folosit prezervative, de l-au produs pe acesta.

Degeaba s-au beșicat ortodocșii cu ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris și așa-zisa bătaie de joc la adresa lui Dumnezeu, dacă nu se revoltă la batjocura la adresa bunului-simț pe care o fac anumite fețe bisericești. Ca la Jocurile paralimpice ale retardaților mintal și schizofrenicilor religioși.

Nu Cina cea de taină era importantă aici, în treaba cu Parisul, ci vina cea de taină, a tăcerii, în treaba cu România. Vina cea de taină o avem cu toții, pentru că atunci când se vorbește cu ură, noi ne tragem fermoar pe gură.

Nihil sine Deodorant

Trumpul Voinței

S-au tot făcut 3 saptămâni de când  Donald Trump a plecat urechea să asculte moartea cum îi trece prin fața timpanului, parcă numai ieri a fost, dar a rămas cu obrazul curat. A fost de mirare pentru toată lumea cum de nu l-a nimerit asasinul în dovleacul acela numai bun de înțepat la Halloween. Dacă la americani încă nu a venit Halloweenul, în schimb la noi a venit Sărbătoarea Înfricoșării, cu tot felul de semne de pază rea.

Unul dintre semnele înfricoșate a fost că au pus în supermarketuri dulapurile acelea de reciclat plasticul și sticla, ca pe niște recamieruri care transformă pe orice om decent în boschetar. Oamenii se pun la coadă să salveze Planeta, ca și când își salvează sufletul, răbdători, cu saci de sticle de plastic în spate, ca apoi să primească un bon valoric, ca atunci când vindeau catolicii indulgențe pentru păcate. Astfel, am văzut pe un gras, pardon, supraponderal, cu ditamai sacul plin de sticle de Coca-Cola Zero, de parcă era Moș Crăciun. Efectul pentru slăbit cu Coca-Cola zero este exact cât spune pe stică, dacă grasul nu își grijește gura, degeaba grijește planeta. Apropo de gură și de proporții. Ați văzut că aparatele/dulapurile acelea de reciclat gunoiul de plastic au, nici mai mult, nici mai puțin decât dimensiunile Dianei Șoșoacă?

Aici voiam să ajung, la un alt semn de pază rea, aterizarea Dianei Șoșoacă în Parlamentul European. A apărut și distinsa parlamentară, slabă-Domnului, în Parlamentul European cu o mască pe față, cum avea Hannibal Lecter, când îl muta FBI de la un ospiciu la altul. Dar spre deosebire de Lecter, Șoșoacă este o psihopată reală, căreia i-au apărut stigmatele nebuniei, ca o minune din Cer, fix în Parlamentul European.

Șoșoacă s-a dus în PE cu revelații, cum mergea Ioana D’Arc să îl convingă pe rege, doar că Diana D’Cerc, are un alt stăpân, pe voievodul de la Kremlin. Nu mai știau ăia din PE ce probleme stringente al Uniunii să rezolve mai întâi, pe Putin și Ucraina, pe China și influența ei, ori pe LGBT-ști, dacă să le mai pună alte litere de pe tastatură, că uite, vine Șoșoacă cu probleme noi. A mers Șoșoacă cu două icoane, să le spună ălora în cler, acela al supra-birocrației, ce ne supără pe noi în Europa de Est, că ăia e proști și nu văd de Zidul Berlinului.

Vorba unui cititor al blogului, prieten drag: Șoșoacă singură a reușit ce nu au reușit popular-europenii sau alte grupuri parlamentare, a scris ordinea de zi în PE, pe loc. A pus pe Satana pe ordinea de zi. Că Satana ne poartă nouă sâmbetele, în Europa de Est, nu lenea, nu neputința, nu prostia, ci Satana. Dacă eram în Rusia și apărea Soșoacă cu comedia aia, o condamnau imediat pentru defăimarea patriei. La noi, măcar să o amendeze pentru deformarea patriei, că ocupa Șoșoacă nu doar tribuna PE, dar și ecranul televizorului.

Al treilea semn al înfricoșării s-a arătat în Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, care, după ce au căzut fragmente de drone rusești la Tulcea ne-a asigurat că ”nimeni nu va ataca România”. Se înțelege că, doar dacă îl vom alege președintele României nu va ataca nimeni Țara-Mumă. Dacă îl alegem pe Ciucă drept Președintele României, acesta în persoană va da jos dronele rusești. Se va vârî Ciucă într-un tun, ca omul-ghiulea, că îl ajută fizicul, se va trage în cer, iar de acolo, va arunca dronele rusești jos, cu mâna lui de ”militar”, ca și merele stricate din pom.

Dacă este de ales la președinție între Șoșoacă și Ciucă, tot pe Șoșoacă o votez. Măcar Șoșoacă a găsit un nou dușman al UE, pe Satana, nu ca Ciucă, ca mulți alții, pe ruși. Dacă o alegem pe Șoșoacă președinte, va fi prima femeie președinte a României, plus că ne va apăra de Satana. Precum a construit Trump zidul împotriva mexicanilor, Șoșoacă își dorește să construiască un zid de apărare din icoane, iar la Constanța, să îl pună pe IPS Teodosie praznic la Marea Neagră.

Dacă am început cu Trump, să terminăm în triumf, acela al voinței. Celebrul film de propagandă al naziștilor, Triumful Voinței, a fost regizat de Leni Riefenstahl, care a fost, dacă nu prima femeie regizor, atunci printre primele regizoare. În ciuda operei sale cinematografice, se spune că Joseph Goebbels, Ministrul Propagandei, îi purta pică, iar la un dineu, i-a reproșat lui Leni că are nume evreiesc. Răspunsul ei, genial, a fost: dar d-le Goebbels ce spuneți de Joseph?

Morala poveștii cu aceste semne înfricoșate este următoarea: la cum au arătat lucrurile până acum cu Teodosie și Șoșoacă, tare mă tem că Prea-Înaltul nu este o santinelă, ci mai degrabă este o satanelă, a rușilor, iar Șoșoacă nu o primadonă, ci o primădronă, aterizată direct în inima Europei. De Trump nici să nu mai vorbim.

Papa Ștrump

Păr a contrario

Dacă compar Primul Război Mondial cu cel Al Doilea Război Mondial dă cu virgulă, ca și când compari pe Adi Minune cu Bercea Mondialu. Te minunezi de primul până te sârbești, iar cel de-al doilea pare o vijelie comparat cu primul, care dintr-o dată pare un fâs.

M-am nimerit în Franța de 8 mai, Ziua Victoriei, iar în plimbarea pe Champs Elysee, văzând magazinele de creme și parfumuri mi-am adus aminte de Vichy, că sună așa pompos și chic. Dacă nu știți, Vichy e mică localitate balneară, cunoscută acum din cărțile de istorie sau mai nou, din farmacii, din pricina cremelor de față și mâini. În Al Doilea Război Mondial, Germania nazistă a ocupat Franța cu excepția unei bucăți, Franța ”liberă”, unde s-a instaurat Regimul de la Vichy, colaboraționist cu germanii și puțin fascist. Te gândești când auzi de Vichy la un ”fascism cosmetic” impus de francezi prin dictatura lor, de îi obligau pe oameni să poarte cremă pe față, pe mâni, să se îngrijească. Vrei nu vrei, te cremuiești. Ca așa este în dictaturi, toți să fie la fel.

Apropo de toți la fel. Știți bunăoară că Trinitatea creștină este formată din Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, care sunt una și aceeași persoană, Dumnezeu. Păi nu mai e trinitate, că sunt 4, dar nu contează. Ce ar conta în discuție, să despicăm firul în patru, este următoarea chestiune: dacă Tatăl ceresc și Fiul Său, Iisus, sunt desenați cu barbă, iar aceștia sunt la fel ca Duhul Sfânt, înseamnă că Duhul are și Dânsul barbă. Decât să îl picteze sub forma unui porumbel, mai bine îl pictau sub forma vulturului bărbos, că era și Duhul mai impozant.

Nu am nimic cu bărboșii, dar parcă în ultima vreme cam 8 din 10 bărbați poartă barbă, parcă sunt avatarurile unui Iisus complexat, în diferite întrupări, mai subțiri sau de gabarit depășit. Arată bizar orașul, zici că ești în Afganistan sau, mai rău, în Iran. Bărboșii ăștia par pașnici, dar cine știe ce fac acasă, pe ascuns, în garaj, când nu îi văd nevestele. Nu mai repară mașini sau trag la măsea, probabil au un program nuclear secret, experimentează diferite tipuri de fasole, iar apoi trag ”concluzii”.

În privința secretelor, sunt curios dacă toți adoratorii flocului îl lasă slobod să crească și în alte părți, ca și când ar vrea să comprenseze și ascundă alte lungimi, cum este a minții sau a propriei scule. Nu vă scandalizați de cuvântul sculă, căci aceea este un instrument sau tehnologie, care ușurează munca. Dacă barbă și barbar vin din limba latină, sculă vine tot din latină, de la schola, școală, iar la noi din limba germană, schule. Așadar, cine trecea prin școală, știa cum să umble cu scula, era instruit, având capul lustruit.

Dacă am vorbit de bărboși, se cuvine o mică blasfemie, dacă tot au trecut Sărbătorile Pascale, și dacă este să îl cităm pe cel citat întru-un articol anterior, Carl Sagan, nu vreau să cred, vreau să cunosc. Iisus și Dumnezeu au fost reprezentați cu barbă în icoane, după ce creștinismul a început să roadă ca un vierme Imperiul Roman. Barbarii romani îl reprezentau pe Jupiter sau pe alți zei cu barbă, restul bărbaților era bărbierit, inclusiv tagma împăraților, cu mici excepții. Când s-a oficializat creștinismul ca religie a Romei, creștinii au ales să îi picteze pe Dumnezeu și pe Iisus ca și pe Jupiter, pentru că pe Jupiter îl cunoșteau, după barbă, după port. Așa că, atunci când cu ochii înlăcrimați, vă rugați ca buni creștini la Dumnezeu cel bărbos, vă rugați la Jupiter cel păgân.

Astăzi fiind Sărbătoarea Împăratului Constantin și a mamei sale Elena, valabilă fiind și pentru acesta explicația de mai sus, încă o chestie cu sfinții. Ar trebui să aveți curiozitatea să vă uitați într-un calendar religios romano-catolic și să îl comparați cu unul ortodox. Calendarul romano-catolic are câte un sfânt în fiecare zi. Per a contrario, că tot sunt sfinții ortodocși bărboși, calendarul ortodox are mai mulți sfinți îndesați într-o zi, ca în autobuzul aglomerat, bașca unii cu neveste, de parcă le-a băgat cu pile la pomenit. Cu cât au ortodocșii mai puțini credincioși decât catolicii, cu atât au mai mulți sfinți, parcă au păduchi de sfinți. Nu sunt de judecat ortodocșii: păr mult, minte puțină.  

La final de articol, le urez un călduros La mulți ani celor onomasticizați astăzi, inclusiv celor bărboși, credincioși sau doar făloși.

Bărvierul din Sevilia

Haiti de lupi

Este greu să explici conceptul de Trinitate chiar și unui creștin, cum se face că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt unul și același, Dumnezeu. Trinitatea este simplu de explicat. Trinitatea e ca și cafeaua 3 în 1, când sunt în plic amestecate cafea, zahăr și lapte praf, când te obișnuiești la plic, e dumnezeire, mai ales dimineața, după noaptea grea.

La fel de greu este de explicat conceptul de latinitate, sau mai bine zis aroma acesteia. În anul 2017 am fost în Somalia, iar la întrebarea ”ce foaită sunt românii”, se dădea răspunsul în limba somaleză, ”latin”. Acel cuvânt ”latin” deschidea gura somalezilor cu un aaaa lung, încât ajungea de la alfa până la omega.

Ieri s-a sărbătorit Ziua Fondării Romei, 21 aprile 753 î.Hr., ca atare, îi aducem Capitalei Eterne un tort, ca o fondantă.

Așa se face că, după ce au călcat legiunile romane prin Europa, s-au născut cinci nații latine, ca degetele unei palme a antebrațului latin: italienii, francezii, spaniolii, portughezii și românii. Firește că românii sunt degetul mic al palmei, nefolositor, care nu are rost nici cât negrul de sub unghie.

Latinii s-au născut dintr-un trib din Latium, și s-au tot lățit, până au făcut-o lată, au cucerit lumea. Treaba cu negrul de sub unghie este că acela e extensia latinității, una valoroasă, exotică, exuberantă. Cu cât și-au luat latinii lumea în cap și băgat degetele în pământul altora, cu atât au mai mult negru sub unghii, au latinizat tot felul de nații. Africanii, congolatinii, sau cei din Mozambic, ce țin cârpa sub buric. Sau cei din America de Sudori, unde cu toții nădușesc de la căldură, cei mai mulți fiind brazilienii care, de la atâta arșiță, umblă despuiați, cu batista pe sambal.

Românii, ca latini, nu au negru sub unghie pentru că nu au avut imperiu colonial. Te și întrebi dacă își merită numele, să nu aibă o colonie, măcar de păduchi. Orice latin normal își punea sandalele, ca să nu îi intre nisipul de pe plajă în pantofi, își lua marea în cap și naviga cât vedea cu ochii. Românii nu au avut marea în cap, ci moarea, că după băutură le plăcea acru. Românii au băut vârtos ca daci, de pe vremea lui Burebista. Doar nu o să taie codrul frate să își facă corăbii, mai bine își face pat de zăcut și colibe, iar după creștinare, cruci și colive.

Toți știți povestea oficială cu nașterea Romei, cu lupoaica, cu Romulus și Remus, care de bebeluși stăteau în picioare și își arătau mușchii de gladiatori. Este și o poveste alternativă, cu lupoaica care era de fapt o prostituată, numită Lupa, care le-a dat tâță copiilor și nu numai lor. De la povestea acesta alternativă vine și ”lupanarul” lui Eminescu, care era un bordel, spus mai animalic, mai pe „carnal”, unde mergeau tinerii în haită, să vâneze plăceri.

Până la urmă, latinii au inventat apa caldă, la therme, dar și partea ce ține de căldura trupului, de sexualitate: prezervativul, sărutul franțuzesc, sexul, amorul, coitus, fetus, etc. Latinii sunt absolut obsedați de sex. Roma s-a construit pe coline, care arată ca niște sâni, francezii și-au pus ditamai obelescul în centrul Parisului. Totul la ginta latină e legat de sex, ce vreți și ce nu vreți. Cuvântul făt, din română, vine tot din latină, cu dublul sens de naștere și de progenitură. Fălos, tot din latină, de la falus.

În afara celor de sus enumerate, latinii au inventat și bucuria nestăvilită, dar și tristețea infinită a Cezariei Evora. Episoadele de veselie și fericire ale latinilor alternează cu tristețea, ca un curent alternativ, în tot ursul vieții, de parcă este absolut normal ca aceasta să te agreseze ca o jivină turbată.

La finalul textului, ca neam latin, tot timpul nemulțumit de propriul destin, să ne facem o fericire, ca o aroganță supremă. Nu știu dacă ați observat la voi, eu am văzut la mine, dar câteodată vă întristați fără motiv, pur și simplu. Dar, dacă sunteți fericiți sau bucuroși fără motiv, lumea vă socotește nebuni, sau pe aproape.

Dacă nu aveți motiv de fericire în viață, vă dau eu unul nebun, unul sublim.

Românul s-a născut latin. LA MULȚI ANI ROMA!    

Floacerea lumii

PS. la noapte, când ”faceți pe valoroșii” (cum zic italienii) cu partea feminină, să îi șoptiți drăgăstos la urechiușă că cuvântul floc vine din limba latină, de la floccus. O să o dați gata doar din latină.

Operă Norock

Cred că țara asta merge din inerție, ca o roată desprinsă de la un automobil, iar când se oprește, se oprește. Dar, dacă există un Dumnezeu, unul al românilor, acesta ține tare de volanul României, care firește că nu mai are frâne, ca țara să nu se prăbușească în genunea prostiei.

Fiind un text de duminică, se cuvine să îi pomenim pe aceia care lucrează duminica, deși nu vor, fiecare mai știm pe unul altul. Am un prieten căruia dacă îi scriu duminica ceva, neapărat îmi spune ori că este obosit ori că a lucrat tură de noapte, ori că el lucrează duminica. Iar noi ceilalți, stăm și ne hodinim pe socoteala lui. Aceștia ce lucrează duminica ți-o spun de așa manieră încât să te simți rău. Până și Papa de la Roma lucrează duminica.

Prietenul acesta al meu este paznic, sau agent de pază, iar de munca lui atârnă ca viața de un fir de ață, siguranța națională. Dacă omul s-ar culca noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, a doua zi ne-am trezi cu țara furată de unguri, de protestanți sau de țig@ni, iar ultimii ar băga România direct la REMAT, alături de Dacii 1300 sau Loganuri. Așa se face că până să se facă paznic prietenul meu, mergea de bună seamă la biserică în fiecare duminică, să se roage. Oamenii ce se duc la biserici se roagă cu atâta fervoare religioasă încât se cutremură podelele de la căzutul în genunchi, se zguduie vitraliile, iar apa sfințită stropește credincioșii din senin, ca la un eros nocturn involuntar.

V-ați tot mirat cum se produc cutremurele în Vrancea, iar la școală vă spunea că se freacă plăcile tectonice. Prostii. Adevărul cu cutremurele din Vrancea seamănă cu ”adevărul” cu dârele albe lăsate de avioane pe cer, otrava cu care ne omoară oculta iudeo-masonică. Cutremurele din Vrancea se produc de la căzutul în genunchi în bisericile ortodoxe. Tot prin rugaciunile ortodoxe se explică și sărăcia din Moldova. Credincioșii merg la biserică ca și la job, iar la muncă din An în Paști, că nu au timp de muncă de atâta rugat. Ăștia din Moldova care se roagă ar trebui plătiți ca ”asistați religioși”, iar ceilalți moldoveni care muncesc ar trebui amendați și trimiși la rugăciune. E o prostie aia cu frecatul plăcilor tectonice la producerea de cutremure, nu o mai spuneți. Dacă se freacă plăcile tectonice, ar trebui să apară la suprafață niscaiva nisip sau rumeguș. Dar nu apare. Deci cutremurele sunt de la rugăciuni.

Apropo de plăci tectonice care se freacă. Cititorii mai umblați prin Ardeal au văzut de bună seamă pe unele autoturisme abțibilde cu TS, de la Transilvania. Și la șoferi români, și la cei maghiari. No, că e ardelenism, aflați de la mine că ăia cu TS sunt transsexuali teritoriali, ce e cu „trans” e dincolo. Cei cu TS pe mașini sunt cu fundul în două luntri, nu vor să se unească nici cu Ungaria, nici să fie numărați la copulația României. TS poate liniștit să fie Transnistria, că și aceia ”e” transsexuali, nu se împreunează nici cu Basarabia, nici cu Rusia. Cei de la noi cu TS își pun așa pe mașini că vezi doară că sunt o specie distinctă, sunt mai eficienți, mai corecți și mai dăștepți, e transilvăneni. Asta cu eficiența e ca și cu muncitorii necalificați din construcții care poartă haine de camuflaj de la armata germană, cu steagul pe mânecuță. Tot sclavie este când ai lopata în mână, fie că ai pe tine camuflaj german sau adidași chinezești.

Tot apropo de construcții și de sclavi. S-au pus afișe cu ceva spectacol Meșterul Manole – operă rock, ca o rocă. Dacă era cu element național, o făceau k lumea, operă de gips-carton sau operă de noroi, cum sunt drumurile noastre toate, când cotești mai pe la sate.

Dacă am vorbit de Transnistria și transsexuali, e și finalul textului. În Transnistria, zgârciul acela de pământ dintre ape trăiesc destul de mulți români moldoveni. Dar, din pricina istoriei, se pare că moldovenii, adică basarabenii, nu au prea avut noroc. Ba, au avut. O formație de muzică pop-rock și folk, numită Noroc, sau Contemporanul. Formația Noroc a produs o muzică fabuloasă, înainte de cantafabulele lui Phoenix. Formația Noroc a produs prima dată melodia ”De ce plâng chitarele”, melodie pe care au subțiat-o la glas poponăreii ăia de la O-Zone. Ascultați Noroc, merită, a fost un fenomen muzical, nu doar în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească ci în toată Uniunea Sovietică.

Tot apropo de moldoveni, se spune că Nichita Hrusciov le-a transmis că sunt români cu r mic, și le-a arătat cu degetul să stea în banca lor cuminți, cu mâinile la spate, firește legate, în Uniunea Sovietică.

Până la urmă, nimeni nu are dreptul să ne spună ce să facem, cum să gândim și mai ales, să ne arate cu degetul unde să stăm. Și noi avem degete, iar cel din mijloc este răspunsul potrivit pentru ”frații” noștri ortodocși, rușii, de fiecare dată când ne spurcă viitorul. Puie Mutin!

Prietenia între topoare

P.S. Textul este dedicat prietenului meu, d-lui Árpád, cu mulțumiri pentru povestea cu Hrusciov, pentru prietenie și pentru bătaia caldă de inimă a unui maghiar pentru basarabeni. Sper că am pus accentele bine, atât pe nume cât și pe prietenie.

Ochiul dacului

Am fost săpămâna trecută la filmul Dune II, care a lăsat o impresie neutră, ca atunci când după o lungă secetă cerul se screme și varsă câțiva stropi de apă. Nu știu cât vă plac filmele sciene fiction, cum sunt Star Wars, Star Trek, Dune sau altele, aproape toate au lucruri neplăcute în comun. În toate filme acestea, că sunt seriale sau nu, ăia răi sunt tot timpul în uniforme negre/gri, tunși chel, cu chipie și căști germane, de parcă sunt toți naziști / romani naziști. Că ăia răi sunt naziști sau fasciști, ordonați, supra-numerici și supra-înarmați, nu contează, ei tot timpul o iau pe coajă de la niște zdrențăroși, ca în cazul Dune, sau ciudați, ca în Star Wars, de parcă sunt filme cu Sergiu Nicolaescu și comuniști. Nu știu ce vor să spună cineaștii, ori că democrația înseamnă dezordine și murdărie, ca în cazul Greciei, ori că nu are rost să tot aranjezi și să faci curat, că oricum biruie mizeria, haosul, respectiv binele.

Dacă ne coborâm în raiul democrației noastre, vedeți singuri cum fiecare dimineață a săptămânii marile orașe se aglomerează de mașini, care mai de care grăbite să își lase plozii la dăscălit iar șoferii și șoferoaicele lor se grăbesc să semneze condica la serviciu. Treci dimineața pe strădă și te uiți uimit la cârdul de mașini cu fălcoși în tricouri, nebărbieriți, de parcă sunt niște daci sinucigași coborâți de pe Columnă. În fiecare dintre acești cetățeni zace un Decebal confuz, neputincios să își taie gâtul, sau măcar să se radă dimineața. Daco-romanul își taie zilnic beregata în curbura volanului, în mașini germane prea puternice pentru puterea lui de înțelegere, eșuând permanent într-un dacus ex machina.

Nu ar trebui să avem încredere într-un neam care și-a făcut din munca fără rost, din furt și crimă simboluri naționale, aici vorbesc despre Legenda meșterului Manole și de Miorița. Dacă dimineața toți se grăbesc undeva, înseamnă că ori se duc să muncească fără rost, ori să fure ori să omoare pe cineva, poate timpul. Altfel nu se explică modul de funcționare al românului, fără speranță, fără orizont, fără finalitate. Chestiile astea se văd cu ochiul liber, acel ochi al dacului, care se uită cu ciudă cum nu îi ies lucrurile. Toți știți că, nu este îndeajuns să lucrezi, mai trebuie să te ajute și de Sus, să zici un Doamne-ajută, de parcă stă tot timpul Satan pe lângă noi, să ne smintească sau strice munca.

Dacă le atragi atenția că nu fac lucrurilre cum trebuie, ei îți răspund că nu contează, pentru că au talent să iasă din încurcătură. Românii au ca și monedă talentul, precum aveau romanii talantul, ca și greutate. De acolo își trage numele talentul, de la talant, care era greutatea unei amfore cu apă. Toți anticii au avut talant, dar și talent, lăsat urmașilor în diferite moduri de exprimare a echilibrului dintre valoare și codificarea ei. Cine a păstrat pentru monede denumirea de greutate sunt spaniolii, înainte de euro, dar și toți hispanicii din Latin America, care își denumesc ”banii” drept peso, greutate, la fel cum spun italienii apăsării, pesante.

Dar, nu ajunge să ai talent, trebuie să fi eficient. Asta trebuie să ne sune atât nouă, în munca pe care o facem cât și altora, cum era meșterul Manole. Vorbele acestea nu l-am spus eu, le-a spus tatăl astrofizicianului Neil deGrasse Tyson. Tyson, un astrofizician de excepție cu nume de boxer, este unul dintre ”discipolii” lui Carl Sagan, de culoare, cu tată afro-american și mamă hispanică. Dacă în articolul anterior am îndemnat la saganizare, aici vă îndemn la tysonizare. Să îi căutați cărțile în librării, interviurile pe YouTube, dar să vă țineți tare, posibil să vă facă knock-out. Vorbește și despre Dune II.

Nu știu ce rasă este aceast cior*i inteligent, dar dacă i-aș descrie ascendența astfel și l-aș întreba ce este, deGrasse Tyson s-ar enerva și ne-ar spune cu ochi calzi că toți suntem de rasă umană, indiferent de culoare. Doar gândirea face diferența. Și eficiența.

Garda de Fiert

Rezumat Dune II: niște jihadiști cu ochi albaștri călătoresc pe sfinctere imense care circulă sub dune, iar în timp ce își apără sărăcia și nevoile și neamul îi înving din greșeală pe fasciștii spațiali.

Fiat flux

Pentru o legătură cu articolul anterior, să se lege, să rămână grea litera, vă întreb și pe voi dacă în ultima vreme v-ați mai cumpărat cauciucuri pentru automobil sau bicicletă, și dacă da, dacă v-ați uitat în ce țări se produc aceastea. Dacă nu v-ați uitat, să spun eu, în China sau în India. Acum că știți țările, făcând legătura între cauciucuri și populațiile acestor mușuroaie umane, vă puteți explica de unde au atâta spor de natalitate. Chinezii și indienii nu mai au prezervative pentru că tot cauciucul ia drumul către fabricile de pneuri.

Pneu este denumirea corectă pentru ”camera” din anvelopă, dar se folosește și pentru ”roată”. Cuvântul pneu înseamnă și plămân, cu știința lui, iar cuvântul anvelopă vine din limba franceză, de la plic. Ați mai auzit și voi că Primăria ”anvelopează” blocurile cu polistiren. Nu sunt nici eu Pruteanu să vă conving că limba română este cea vorbită pe ambele maluri, dar măcar pot răsufla ușurat că știu care este soluția creșterii natalității în România: să ne apucăm să producem pneuri. Ca să facem copii nu ne trebuie alocații și stimulente guvernamentale, ci fabrici de ”cauciucuri”.

Nu știu de ce nu facem anvelope, poate că țin investitorii banii la cioran, de nu construiesc fabricile cuvenite natalității și ne țin pe jantă. Ar trebui puțină presiune și lumină pe Guvern să îi excite fiscal pe băgații cu bani de bogat în fabrici de roți, să umblăm în mașini de lux cu cauciucuri de la noi.  Am ajunge natural la visul natal al lui Emil Ciorap, care își dorea o Românie cu populația Chinei, de atunci.

Apropo de lumină și de lux, acestea sunt sinonime, lux fiind lumină în latină, vai ce dulce rimă. Au fost Paștile la catolici, dar și la protestanți, deși ultimii nu mai contează, se diluează în miliardul de catolici. Dacă urmează Paștile ortodoxe, fiind post acum, ia luați lumină, ca o slănină, o mică sminteală ca o sarmală.

Nu v-ați întrebat niciodată de ce, lumina aceea magică, lumina sfântă, de la Sfântul Mormânt, nu se aprinde niciodată spontan la catolici, ci doar la ortodocși? Lumina aceea pe care o aduc cu mândrie, la Patriarhie, de Paști, avioanele Tarom? De parcă tot amarul acela de norod catolic nu are avioane să ducă la Roma puțină magie, din cutie, de chibrituri. Oricum, despre Tarom, nu se prea aude nimic, doar atunci când aduce lumina și îi plimbă pe parlamentari. Nici măcar președintele Iohannis nu mai circulă cu Tarom-ul. De aceea nu zboară Iohannis cu Tarom-ul, pentru că e protestant. Nu că ar lua foc, de la focul sfânt, să se apuce de lucru febril, la final de mandat.

Asta cu lumina sfântă doar pentru ortodocși, este o poveste de adormit copiii, când le zboară visul la Ierusalim, precum Aladin, pe covor, învelitor. Mulți ortodocși ar spune că lumina se aprinde doar lor, pentru că credința lor e cea adevărată, iar miliardul de catolici sunt condamnați să orbecăie în necredință și erezie. Apropo de cei de Sus, am ajuns unde-am propus. Și apropo de focul de la Ierusalim.

Astronomul american Carl Sagan (cei ofensați de textul de sus vor spune că e j*dan), cel care a fondat SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence), a spus că ”afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare”, cu referire la absolut ce vreți voi: Dumnezeu, extratereștri, nevasta care înșală, Guvernul care va rezolva criza, porumbelul care aduce pacea, etc.  Chiar dacă Carl Sagan a vorbit despre extratereștri în citatul de mai sus, extrapolând, putem vorbi la fel și despre Dumnezeu, atunci când îl căutăm, cu ochii îndreptați spre cer, precum radiotelescoapele SETI, căutând farfurii zburătoare.

La final, fiind postul Paștelui, cred că ar trebui să ne zboare gândul de la farfurii, să avem mai multă iubire unii față de alții, să fim raționali, nu naționali, iar dacă nu putem să fim mai buni, atunci măcar să fim nebuni.

PS. Textul nu este blasfemie. Dacă nu l-ați descoperit încă pe Dumnezeu, măcar să îl descoperiți pe Carl Sagan, în librării, pe YouTube sau aiurea. Să vă aducă iepurașul măcar o carte scrisă de Sagan.

Oul de geniu

Ilustrație de Jody Hewgill

Nebuna vestire

Vorbind despre scumpiri, cred că ați observat că tot timpul cineva se plânge de acestea. Gospodinele că se scumpește pâinea, sau untul, șoferii că se scumpește benzina sau asigurarea obligatorie, sau oamenii în vârstă că se scumpesc medicamentele. Dar, când se scumpesc medicamentele, nu am auzit pe nimeni să se plângă că se scumpesc prezervativele. Prețurile lor diferă oricum, de la farmacie la farmacie, cel mai probabil acelea puțin mai ieftine sunt acelea reciclate și spălate. Dacă este de dat o definiție pentru prezervativ, acesta este cauciucul profilactic care te protejază când dormi, cu cineva, ca mai apoi să ai acel somn liniștit, să nu te legeni de somn când legeni.

Din când în când, trebuie să ne mai plângem de lucruri care ne fac să plângem, nu pe mine, pe alții, lucruri cum sunt religia, nu contează a cui. Așa cum am spus, toate religiile sunt la fel, ca automobilele, contează unde mergi cu ele, nu contează marca.

Dacă v-ați uitat pe facebook pe paginile de religie hindusă, ați observat că tot timpul zeii lor sunt reprezentați tineri, cu mușchi, de parcă trag la fiare, eventual cu tigri îmblânziți. Așa l-am văzut pe Shiva, vânjos, atât sus cât și jos, ca un dansator în filme indiene. Imaginea lui Dumnezeu cel creștin este a unui dansator din bunic, un bătrânel cu pleată, mai mult sau mai puțin hipiot, îmbrăcat în cearșafuri cumpărate de la Jisk.

Apropo de religille monoteiste. Cred că mai țineți minte de la matematică, sau fizică, spațiul era configurat pe trei axe, X, Y, Z, adică lungime, lățime și înălțime. Așa este și cu monoteiștii, la fel se roagă, ca și când ar vrea să treacă examenul la geometrie în spațiu. Creștinii se roagă cu privirea la cer, evreii se roagă cu privirea la ziduri iar musulmanii se roagă cu privirea la covoare, toți impreună fac un cub.

Apropo de musulmani. Oamenii obișnuiți cred că arabii sunt cei mai mulți musulmani din lume, dar e greșit, indonezienii sunt cei mai numeroși. Dar vorbind de arabi, cred că ați văzut pe facebook videoclipuri încărcate de arabi, în afară de acelea cu aruncat cu pietre în tancuri israeliene, sunt acelea cu uleiul. Un măgar sau catâr învârte o piatră de moară, zdrobind susan sau măsline, ca să producă ulei. Aceea este culmea tehnologică a arabilor, producerea de ulei. Că i-au învățat pe europeni medicină, nu e important, sau astronomie, nu e important, algebră, nu e important. Cel mai important e că încă fac ulei cu un măgar.

Textul a mers ca uns la partea cu uleiul sfințit sau nesfințit. Care este poanta cu uleiul virgin și extravirgin? Parcă dacă este pângărit uleiul extravirgin, se face virgin, iar apoi, după altă pângărire, e doar ulei. Uleiul extravirgin parcă e și emisiunea Mihaelei Tatu, ”de 3 ori femeie”, zici că are 3 peceți, pe pulpe, Fragedo, ca de puicuță. Dacă ar face acum Tatu emisiune despre femei, ar putea să îi spună ”de 3 ori babă”, fiindcă Mihaela se cam îndreaptă spre zodia veștejirii, la cei 60 de ani ai ei.

Apropo de babe și vârsta a 3-a. A fost (și s-a dus) o scriitoare braziliană, pe nume Clarice Lispector, o evreică născută în Ucraina și naturalizată în Brazilia, cu un nume nediscriminator, ales de către tatăl ei. Aceasta spunea în cartea ”Fericire clandestină” că ”femeia bătrână este o altă rasă”, dar și alte lucruri grave și frumoase despre femei, în ”Cea mai mică femeie din lume”. Mai facem o paranteză, folosind-o pe Clarice și clandestinitatea sa productivă. Se spune că personajul principal feminin, dar și masculin, din Tăcerea mieilor, plus urmările, au fost inspirate de numele evreicei, aici i-ați recunoscut pe Clarice și pe Lector, scriitorul Thomas Harris fiind un admirator al brazilucrainiencei.

Ca un final de poveste vă spun că în Raiul federal brazilian este un stat numit ”Natal”. Nu știu ce populație are Natalul, dar în mod sigur nu sunt doar extravirgine, că altfel nu s-ar propăși națiunea carioca, prin ordine și progres, cum le scrie pe steag.

Vă recomand cu căldură să o citiți pe Clarice Lispector, intrată târziu publicistic pe o piață nu tocmai virgină, dar încă feciorelnică în literatură străină de calitate.

Clitoris Inspector

P.S. textul este dedicat tutulor( vorba lui Nicolae Ceaușescu) acelora care cred în fericirea clandestină

Împăcat și proletar

La fiecare zi de naștere sau moarte a unui mare scriitor sau poet, neapărat ”cineva” trebuie să ne reamintească câți ani s-au împlinit, ca și când l-ai cunoscut personal și te-ar ajuta asta cu ceva. Anul acesta s-au împlinit 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, am auzit-o la radio. Dacă faceam eu calculul, ziceam ”moaamă..ce bun sunt la matematică și istorie, ce memorie am”.

Apropo de istorie. Avea ”istoricul” Adrian Cioroianu cele 5 minute de istorie de la TVR, condensate ca o transpirație a transpirației, timp în care scria de musai pe ecran că este ”fost ministru de externe”. Mențiunea era foarte importantă. Să ne amintim noi câte păci între popoare a făcut Cioroianu sau câte foamete/foameți a stârpit el pe mapamond prin diplomație. A stârpit, foametea lui, că s-a îngrașat ca un, pardon, porc, iar în afară de asta, te și enerva cu freza lui à la Vadim Tudor. Cioroianu mai avea ceva, la fel de enervant ca și Vadim Tudor, aici facem o paranteză.

Cred că ați observat că, la un moment dat, în viața unui om, este un moment istoric în care simte el cu toată corporalitatea că trebuie să poarte un sacou alb. Bunăoară, sacoul alb a apărut la V.C. Tudor, la Adrian Împăunescu, la Gigi Fecali, la Gheorghe Furnal, iar mai nou, însuși Tudor Bălosu aka Dorel Vișan îl poartă. Acel moment istoric e unul isteric, omul cu sacou alb începe să voarbească tâmpenii, să aiureze, să spună fel și fel de prostii. Acel moment ar trebui să îi sugereze omului alb că nu un sacou i s-ar potrivi, ci o cămașă de forță, bonus cu sejur la ospiciu, unde să le povestească napoleonilor despre daci, tuneluri, levitație, lasere ce taie tancuri…câte și mai câte adevăruri ocultate în mintiuca lor. Aaa, să nu îl uităm pe Dan Puric, un colos la cuget ros, care pișca din portofele lei de bilete de intrare când ținea prelegeri fără noică. Nu prea vezi oameni îmbrăcați în alb, decât pe nebuni,  pe doctori, pe veterinari, sau pe Patriarh sau pe Muftiu, dar măcar ultimii au o scuză, religia. Sau pe Donald Trump. Treaba cu îmbrăcatul ține de etichetă.

Apropo de etichete. Nu înțeleg care este rostul lenjeriei de pat de mătase. În primul rând că așternuturile sunt reci, iar atunci când dormi crezi că ai iarăși 4 ani și ai făcut pipi în pat. În al doilea rând, sunt foarte alunecoase, parcă sunt unse. Ca să dormi ca lumea în mătase ar trebui să vând în setul cu fețe de pernă și cearșaf o pereche de centuri de siguranță sau de chingi, cu care să te ancorezi, să nu cazi peste bordul patului.

Am ajuns la subiectul cu etichetele. Ați văzut că la haine sau la cearșafuri, se pun mai nou etichete atât de mari, încât sunt în sinea lor un cearșaf, de îți poți sufla nasul în el. Firește că au rost etichetele, așa poți învăța cum se scrie cotton în toate limbile pământului, pe unde se vinde chilotul ăla sau tricoul. Îi spune la fel, în afară de română și turcă. Parcă nu ai putea dormi noaptea bine, dacă nu citești în limba ta ”bumbac” sau de unde vine, din India sau din Pakistan.

La fel de aiurea ca și etichetele cearșaf sunt noile dopuri cu balama, care sunt pe toate sticlele de plastic. Nu cumva să scapi dopul pe jos, se rostogolește și merge în canal, se umple de Covid și de praf. Cred că ideea dopului cu balama a aparținut vreunui comisar european al dopului, în mod sigur există așa ceva. Unul rotofei, care nu mai avea chef să se aplece după dopul de la Coca-Cola Zero. Ia să nu se mai aplece grașii după dop, că e discriminatoriu…ia să se zgârie oamenii pe nas, în dopul cu balama, să știe că băutul din sticlă nu e politicos, să își pună în pahar. Pahar din hârtie reciclată, hârtie igienică, dacă e posibil. Zimț și făcut, s-a implementat directiva capacului cu balama, să ne fie de belea.

Dacă am început cu Mihai Eminescu și am continuat cu haine și îmbrăcăminte, trebuie să recunoaștem că cele mai frumoase haine sunt cuvintele rostite de om. Dacă am început cu Eminescu, să terminăm tot cu ”dânsul”, vorba cântecului soților Teodorovici.

Chiar dacă românii sunt săraci, cu duhul, o dată pe an, la 15 ianuarie, că atât se poate, ar trebui să ne îmbrăcăm mintea și inima cu poezia lui Eminescu. O singură dată pe an să ne simțim împărați, chiar dacă suntem goi. Pe dinăuntru.   

Interzis și făcut

©The New Yorker Humor, Charlie Hankin

Gerul și pământul

Dacă s-a vorbit despre Noul An Rusesc, care ne bate la ușă, cum le bat rușii ucrainienilor, v-ați întrebat cu ce unitate de măsură socotesc ortodocșii necazul? Cu ceasul rău. De aceea rușii când fac vizite în străinătate, să elibereze de rău țările necăjite, se apucă să colecteze ceasuri, să fie bine ca să nu fie rău, cum zicea Gheorghe Hagi. Să le fie lor de bine.

Alaltăieri dimineață când au fost -10 gr. C la Cluj, de la frig am început să o rup bine pe rusește, cum rup ei bucăți din alte țări, iar rusa mea era cât limba de pământ căreia i se spune Transnistria. A fost doar începutul, căci de la frig am avut halucinații crezând că sunt la Stalingard, voiam să merg către gară cu autobuzul 35 și am vrut să mă urc pe 34, tancul.

Până la urmă am fost cu tenul de Galați până la Dej. Nu la Gheorghe Gheorghiu-Dej, acolo mergi doar după ce mori. Chiar și atunci, nu știi unde să îl cauți, în Iadul Capitalist sau în Raiul Comunist. Deci…era atât de frig în trenul către Dej în vagonul 2 încât toți călătorii s-au rugat fierbinte de nași să dea dea căldură la galeată, să își ia fiecare, măcar până când, cum ziceau conductorii, ”se redistribuie”.

 Nașii erau niște moldoveni ce vorbeau pă dulcele grai moldovenesc, accent pe care nu îl poți copia decât dacă ești beat-mort, când îți împiedici limba în gură de buza paharului și nu știi ce vrei să spui. Ne-au mutat nașii pe tonții, care circulă cu CFR, în vagonul 1.  

Printre pasageri, două ucrainience care vorbeau în limba rusă. Nu știu ce căutau în Polar Express, puteau la fel de bine să circule pe tren, ca indienii, că rușii sunt obișnuiți cu frigul. O să spuneți că ucrainenii nu sunt ruși, de parcă făcea cineva diferența până acum doi ani. Acum au apărut ”experții” care fac diferența, spumând că este de la cer la pământ.

Nu contează dacă este sau nu diferență între ruși și ucrainieni. De obicei, orice român sănătos politic îi înjură de măicuța lor pe ruși și de oricine altcineva care i-o făcut și pus lângă noi, să ne sufle în ceafă.

Într-un articol anterior am spus cum vine cuvântul vulgar pul@ de la strămășii latini, iar cuvântul pizd@ de la slavi, în pizd@ mamii lor de nenorociți, că multe necazuri au tras românii din pricina lor. Și încă trag. Nu vă șocați de limbaj, adevărul trebuie spus pe nume și înjurat de câte ori vă vine. Ce mi-ar place cu adevărat, este ca la o oră de limba română, să intre profesorul sau profesoara în sala de clasă, să scrie cuviintele acelea două de mai sus pe tablă, să le explice copiilor, când sunt mici, originea acestora și de ce înjură oamenii.

Fac eu pe profesorul să vă spun, dacă nu știați, ce este cu înjurătura și de ce este bine să o facem. Cuvântul a înjura, dar și bătaia de joc, are legătură cu expresia din limba italiană, ”prendere in giro”, literalmente ”să iei în jur”. Cuvântul jur sau giro se învârte în giratoriu, în girant precum o floarea-soarelui, pe limba lui Dante, ”girasole”.

Bătaia de joc sau înjurărătura vin din negura timpului ca obiceiuri magice de înlăturare a răului, sau de deviere a acestuia pe cineva anume. Ritualul se făcea mai demult printr-un joc sau un dans, care se executa în jurul unui obiect, care îl reprezenta pe destinatarul răului, joc în timpul căruia se rosteau cuvinte de ”ne-auzit”, sudălmi și blesteme. Era ca un voodoo.

În anumite desene animate vedeți reminiscențe din acest ritual, când se râde de cineva și este întărâtat prin plimbatul în jurul lui și spusul de injurii. Inclusiv cuvântul injurie, are acceași origine, aceea de a te roti. De aceea ne simțim bine după ce înjurăm, pentru că s-a eliberat stresul, nervii și tensiunea pe cineva anume sau înspre cer. Dacă țineți minte, la finalul poveștii Dănilă Prepeleac a lui Ion Creangă, Dănilă își îndeamnă copiii să îl înjure pe Drac, iar aceștia aduc ”blestemurile părintești”. A trecut ritualul, au rămas doar înjurăturile.  

De Anul Nou Rusesc, la un pahar de șampanie, le putem ura rușilor un tradițional și bătrânesc ”Fut@-vă Stalin!”, ca să ne simțim mai bine, să nu rămână rușii neurâți.

Molar Express

Urare humanum est

Nu cred că nu ați participat la vreo înmormânatre ortodoxă vreodată, unde preotul spune ”căci nu e om să nu greșească, cu lucrul, cu fapta sau cu vântul”. Se greșește cu vântul mai ales în autobuze, unde câte un călător înghesuit de bunul simț îl scapă suav printre celelalte sardine călătoare. Vântul călător și el este de o asemenea claritate olfactivă încât îți usucă părul din nas și îți cade jos ca frunzele toamna. Când a trecut unda de șoc te simți mai contaminat decât după norul radioactiv de la Cernobîl.

Am citit relativ târziu de vântul religios lansat de episcopul Scârnodosie de la Constanța, de Bobotează, când acesta a spus că fumătorii și femeile necurate nu pot bea apă sfințită de Bobotează. Nu știu ce e cu omul ăsta de la Constanța, zici că e copil, parcă doar acum a auzit de ciclul menstrual. Păi da cum crede dânsul că au fost hrăniți Cain și Abel în burta mamei noastre Eva? Cu apă sfințită? Că se ia de femei, pot să înțeleg, că ele sunt slabe și nu se pot apăra în fața prostiei, lasă natura să o facă, să selecteze natural. Dar nu înțeleg ce are cu fumătorii. Că și dânsul este afumător. Ce, parcă dânsul nu fumează pasiv tămâie? De vorbește Dracul prin acesta?

Se zice că primul fumător blamat de către Biserică pentru plăcerea Ierbii-Dracului a fost un matelot spaniol, tovarăș de călătorie cu Cristofor Columb, ce s-a întors din Indii cu năravul nicotinei. L-a prins nevasta lui cum pufăia în spatele șurii, dintr-un fel de tulnic de dohan, de parcă era tulnicăreasă de-a lui Avram Iancu. Și-au slobozit nevasta marinarului gura la ”Sfânta Închiziție” cu pâră pe soț  că ”scotea fum și foc pe gură și nări ca și Satana”.

”Și-au”, scris astfel, precum vorbesc popii de la noi, a-gramatical, că Dumnezeu nu a făcut și gramatica, doar lumea și pe om în ea, să greșească și să se căiască. L-au condamnat pe marinar catolicii la lovituri de bici, plus că i-au poruncit să se lepede de obiceiul drăcesc. Nu se știe dacă omul s-a lepădat, dar ce se știe cert, e că am citit povestea în Magazin Istoric, la câțiva ani după vremea când Teodosie onaniza la Seminarul Teologic, gândind cum ar păcătui el necurat cu femeile. Povestea cu Teodosie nu a fost poveste ci doar un episod din Prostia omenească a lui Ion Creangă.

Apropo de femeile ”necurate”, în lejea lui Teodosie, ia luați aminte, cum ar zice dânsul, la prima parte a poveștii adevărate.

Bărbatul este reprezentat în cultura populară, la noi și pe aiurea, drept Soarele, principiul activ, iar femeia este reprezentată drept Luna, principiul pasiv, misterioasă ca și ea. Păi ia aflați de aici, dacă nu știți. Ciclul menstrual vine la femei o dată la 27 de zile, timp ce îi ajunge Lunii să facă mișcarea de rotație în jurul Pământului. Asta face că femeia e lucru necurat pentru Teodosie, care este în Evul Mediu al Științei, nu făptura lui Dumnezeu, care face oameni asemenea Lui. Cealaltă parte a poveștii, este cu urări, de Anul Nou pe Stil Vechi, minune ce se va întâmpla lunea care urmează.

Rușii și alți ortodocși vechi țin încă calendarul bisericesc pe Stilul Vechi. Long story, short, cum zic englezii. Este o diferență de aproximativ 12-13 zile între calendarul gregorian (Stilul Nou, de pe vremea papei Grigore al XIII-lea) după care ne ghidăm noi, ortodocșii occidentali, și calendarul iulian (Stilul Vechi, din 45 î.Hr., de pe vremea lui Iulius Cesar) după care se ghidonează rușii. Asta face că Anul Nou pe Stil Vechi are anul acesta o înapoiere de 13 zile față de Anul Nou pe Stilul Nou.

Dacă țineți minte cărțile vechi de istorie, aveau două date istorice pentru datele de dinainte de 1919, când am schimbat și noi calendarul. Așa se făcea că Tudor Vladimirescu, părea că a mers de două ori la Islaz să țină prelegeri, și în 9 și în 21 iunie 1848, când de fapt a fost o singură dată, călare pe o mârțoagă, iar cușma era mai grea ca dânsul.

La fel cu înapoierea dintre Anul Nou pe Stil Vechi și  Anul Nou pe Stilul Nou,  IPS Teodosie are o înapoiere mintală de minimum 12 apostoli, cât 12 ceasuri negre. IPS Teodosie e mai tare decât apostolii lui Iisus, nu își permite nici măcar o îndoială în ceea ce spune. Nu tot timpul, ci frecvent.

Ca atare, venind Anul Nou Rusesc, să îi urăm lui Teodosie, care îl iubește pe Vladimir Putin, dar și iubitului său patron, un tradițional ”Piei Satană”!

Carlos Satana

PS:(exercițiu de imaginație) Moare Teodosie, îl pun la insectar, de acolo îl preia o limuzină albă cu geamuri fumurii. Limuzina încetinește, se deschide portiera. Scaraoțchi cu zâmbet și brațe deschise: ”Wellcome brother!”

PS 2 pentru fanaticii creștini, ca un playstation 2. Iisus Cristos nu a fost creștin, pentru că nu murise încă, ca să se urmeze pe sine însuși.

Papa Grigore al XIII-lea

Oul pădurilor

Dacă există cu adevărat omul pădurilor, un sălbatic atavic care se hrănește cu fructe de pădure, de bunăseamnă trebuie să existe și omul grădinilor. Cine e? E contemporanul nostru, acela ce mănâncă buruieni, legume, brocoli, bea fresh-uri, nu fumează, face sport, toate acestea doar ca să fie sănătos și să trăiască îndelung precum profetul Noe. Bine, a avut și el un strămoș de poveste, pe Împăratul Roșu, care îi cerea lui Harap Alb salate din grădina ursului. Asta a fost doar o introducere în povestea adevărată.

Am primit de ziua mea un cadou minunat, de la frate-meu, un ceas chinezesc Huawei, generația 2 Pro. Are eșnpe mii se funcții, arată ora, are alarmă, are busolă și hărți ”Petal”, ca să nu te rătăcești în jungla de beton, tot felul, printre care și funcții care îți arată cât de sănătos ești. Este una dintre ele, de-a dreptul îngrijorătoare, cea cu monitorizarea somnului.

Dacă ai apucat o singură dată să îi dai voie să îl ții pe mână când dormi, apoi să te ții. Mergi pe stradă pe la orele 23 seara, când îți scrie că e vremea să te culci, să dormi ”sănătos”. Unde să te culci? Pe stradă, ca boschetarii? Măcar să ajung acasă, să mă culc în patul meu. Cealaltă chestie nașpa e că te înregistrează când dormi. Mă și gândeam, dorm și eu, sforăi, iar președintele Chinei se uită mulțumit la milioane de oameni, cum dorm ei ca pruncii la sânul mamei. Sau, dacă nu te culci la timp, să fii productiv, mă și gândeam cum te vizitează ceva agenți secreți chinezi. Te culcă ei, din kung fu, să muncești a doua zi pentru Patrie, să nu stai pe telefon noaptea, să îți strici ochii.

Ultima chestie, de-a dreptul înfricoșătoare, ca o judecată, este cum iți măsoară ceasul pulsul, iar dacă este prea accelerat, ceasul, dacă îl lași, poate suna la 112 să vină ăia să te liniștească. Doar o dată să îl porți pe mână, la momente mai intime, ai pulsul mare, crede ceasul că faci infarct, sună la SMURD, apar pompierii lui Yasser Arafat, pardon Raed Arafat, te descarcerează ăia din ciocnirea cu duduia. Te văd oamenii ăia cu coifuri și ignifuge în buca goală, cum te-a făcut mama, cu ditamai orologiul pe mână, de nu poți să își ascunzi cu el goliciunea și pudoarea. Toate astea, din pricina chinezilor. Poate e și ăsta un complot, să nu poți mișca în front, că sunt ăștia 1 miliard, indienii alt miliard, numai de plodul tău să nu audă.

A ajuns tehnologia asta să ne cotropească mințile și trupul, să nu mai putem face doi pași până la alimentara, dacă nu îi numărăm, iar odată cu ei și caloriile. Ce să mai spunem de telefon și aplicațiile lui. Aplicația ce ne face cei mai mulți nervi este Whatsapp. Toți scriu pe Whatsapp, trimit documente, fotografii, fețe, inimi, efectiv stai ore întregi doar să trimiți love și degetul mare ridicat, să vezi ce se scrie în grupul cutare sau ce face Iisus cu inima lui mare ce trage raze și binecuvântări ca niște rachete rusești. Dacă nu le răspunzi, trimit semnul întrebării, ca un cârlig ce te trage de limbă, sau se supără că nu le dai amin-ul cuvenit.

 M-am gândit într-o zi, ca avocat, să îmi deschid punct de lucru pe Whatsapp, iar dacă o fac, dau anunț că angajez secretară. Nu îmi trebuie una ”bunoacă” cu picioare lungi, ci una obișnuită, cu degete lungi, cu cunoștințe temeinice de limba română. Să răspundă ea pe Whatsapp, că eu m-am săturat. Dar nici nu poți închide aplicația, că te mănâncă în fund și pe tine să mai trimiți ceva haios, așteptând pe celălalt să râdă cu lacrimi, ca să nu îți jignească umorul împrumutat și distribuit frecvent.

Apropo de gesturi și semnificația lor. Semnul ok, cu găuricea făcută din degetul mare și degetul arătător înseamnă exact ce am scris eu, dar în India, că de aceea au ajuns ei un miliard, că citesc doar Kama -Sutra. Pentru hinduși e ok să citească doar o singură carte. La fel e gestul de ok, dar cu pumnul strâns și degetul mare ridicat, în Grecia, gest ce se pare că este umplutura pentru găurice.

De unde să le știm și noi pe toate, nu avem cum, decât dacă nu de pe google, ca să fie totul ok.

PS. Dacă Alexandru Macedon a ajuns în India, oare el cum arăta că e totul ok cu cucerirea lumii? Că nu își putea da tag.

Decefalus